Proiectul RE-GRAD s-a evidențiat ca unul dintre cele 8 proiecte structurale ERASMUS+ prezentate în prim-plan la evenimentul național „Inovație în educație: ERASMUS+ și STEAM fără frontiere în Moldova”, desfășurat la Universitatea Tehnică a Moldovei.
Organizat sub egida inițiativei „Tinerii pentru Europa”, evenimentul a reunit peste 250 de elevi, studenți, cadre didactice și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ și autorităților publice, într-un dialog dedicat viitorului educației, inovației și colaborării internaționale.
În cadrul expoziției de bune practici și inițiative educaționale găzduite de Centrul TEKWILL din campusul Râșcani – spațiu emblematic pentru inovația tehnico-științifică din țară – proiectul RE-GRAD a fost prezentat ca un exemplu concret de modernizare a învățământului superior. Accentul a fost pus pe contribuția sa la promovarea culturii calității în educație prin abordări bazate pe competențe sustenabile, digitalizare, valorile Green Deal și cooperare europeană.
Programul a continuat cu o sesiune interactivă, unde reprezentanții proiectelor ERASMUS+, inclusiv RE-GRAD, au avut oportunitatea de a dialoga cu oficiali de rang înalt: E.S. Roxana Mânzatu – Vicepreședinta Executivă a Comisiei Europene, Dan Perciun – Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ., dr. hab. Viorel Bostan – rectorul UTM, precum și alți factori de decizie implicați în reformele educaționale din Republica Moldova.
Participarea RE-GRAD la acest eveniment a consolidat poziția sa ca un proiect esențial în procesul de reformare și internaționalizare a educației din Moldova. Totodată, a reflectat impactul tangibil al programului ERASMUS+ în susținerea unei educații moderne, incluzive și orientate spre viitor.